Petrolul a remizat, scor 1-1, cu Getafe, într-un meci amical

  • Publicat:
  • Actualizat:

Formația Petrolul Ploiești a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul test pe care l-a susținut, vineri, împotriva echipei spaniole CF Getafe, la Madrid, golul „galben-albaștrilor” fiind marcat de francezul Damien Boudjemaa, în minutul 18, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

Jucătorii pregătiți de Cosmin Contra au deschis scorul, iar gazdele au reușit să egaleze prin Jaime Gavilan, în minutul 39.

Tot în prima repriză, Dean Beța, folosit fundaș central, s-a accidentat și a părăsit terenul, însă problema sa medicală nu pare a fi una gravă.

Cosmin Contra a început partida cu următoarea formulă de echipă: Bornescu (Povilas ’30) – Achim, Beța (Mustivar ’34), Benga, Guilherme – De Lucas, Romario – Priso, Fernandez, Boudjemaa – Camara.

La pauză, tehhnicianul ploieștenilor a apelat la Teixeria, în locul lui De Lucas, iar, din minutul 60, au mai intrat Pecanha, Alcenat, Albin și Dore, aceștia schimbându-i pe Povilas, Priso, Boudjemaa și Camara.

Delegația ploieșteană va pleca vineri seara din Madrid, urmând să ajungă în România după miezul nopții.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor

Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei

Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare

Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024

Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se menține în formă la 41 de ani
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se…
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță

BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!

Ioan a investit 20.000 de euro şi culege roadele după 7 ani. Pariul câştigat de fostul poliţist devenit fermier

Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!

Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă de la Bacalaureat

Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Regulă la întreținere pentru cei care stau la bloc

Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia

Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România

Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse

Wimbledon evidențiază drama lui Halep: imaginea care pare a fi acum dintr-o altă viață FOTO

O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată

Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?

Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere

×